Jucătorul de golf Tiger Woods, care s-a aflat în centrul unui scandal anul trecut din cauza aventurilor extraconjugale, și soția sa, Elin, au divorțat după șase ani de căsnicie, au anunțat, luni, avocații celor doi într-un comunicat comun.
„Elin Nordegren și Tiger Woods au confirmat astăzi că au divorțat”, se arată în comunicatul în care se precizează că sentința a fost pronunțată de un tribunal din Florida.
„Suntem triști că mariajul nostru s-a încheiat și ne dorim reciproc tot ce este mai bun în viitor”, au declarat cei doi în comunicatul citat, subliniind că vor avea custodia comună a copiilor lor, Sam Alexis (3 ani) și Charlie Axel (1 an).
Avocatul lui Elin a anunțat că nu vor fi oferite detalii în privința termenilor divorțului, însă presa americană susține că aceasta ar urma să primească între 100 și 500 de milioane de dolari.
Primul sportiv miliardar din istorie a fost spitalizat pentru scurt timp după un accident rutier la ieșirea de la domiciliul său din Orlando (Florida) în noiembrie 2009.
Acest accident a fost debutul unui imens scandal marcat de dezvăluiri a unor legături extraconjugale cu chelnerițe și actrițe de filme pentru adulți.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER